Rătăcind

Ne rătăcim in brațele deziluziei și amăgirii pretinzând că suntem reali.
Ne mințim cu o iubire efemera doar pentru că nu mai știm ce este iubirea și am uitat de acel moment când totul era real.
Ne ancoram într-un prezent derizoriu visând la un viitor abstract. Nimic nu mai este așa cum simțeam în trecut , cuvintele nu ne mai incarca emoțional, visele s-au spulberat și odată cu ele ....speranța că ne vom putea regăsi cândva.
Nimic din ceea ce trăim nu este așa cum am crezut sau poate, nu am avut cu adevărat o credință în trecut. Poate că suntem slabi și nu putem lupta cu propria conștiință , nu ne putem urma visul si nu avem puterea de a renunța la amăgire. Poate conștientizăm nefericirea și nu avem curajul unui nou început fara a privi înapoi. Suntem sclavii pretextelor pentru propria neputință , suntem meschini in fata propriei ființe și lipsiți de puterea unui discernământ crud. Ne este teama de noi dar căutăm refugiu în cei ce nu au puterea de a decide pentru noi. Știm că nimeni nu este arbitrul nostru și totuși ii desemnăm sa aleagă pentru propria viață, propriile sentimente și dorințe. Știm că nu o vor face , știm că nimeni nu poate decide doar pentru că noi suntem mai slabi decât ei.
Nimic din ceea ce a fost nu mai poate fi atunci cand am renunțat să luptăm. Mimam fericirea în propria nefericire și ne lăsăm în brațele efemerului doar pentru a simți că trăim. In acest joc cu propriile sentimente , simțim noi trăiri pe care le iubim mai mult decât pe noi. Sentimente pe care le căutăm pentru a evada din propria minciuna, sentimente de care ne-am îndrăgostit.